A fost odată un moş şi o babă. Moşul avea un cocoş iar baba avea o găină. Deşi găina babei se oua neîncetat, aceasta, lacomă  cum era, nu-i da moşului nici un ou, ci le mânca ea pe toate. Degeaba se ruga moşneagul să-i dea şi lui câteva ouă, de poftă, că baba nici nu voia sa audă.

- Bate-ţi cocoşul, dacă vrei să mănânci ouă ! Nici găina mea nu se oua până nu am pus bâta pe spinarea ei.

Moşul, naiv şi cu gândul la pofta lui, alergă cocoşul prin curte  şi-i dădu o mamă de bălaie de-l slei de tot, zicăndu-i:

- Ori te ouă, ori pleacă-n lume, că numai pagubă aduci la casa omului!

Cocoşul fugi speriat din mâinile moşneagului si pierdea timpul pe  drumuri, ameţit. La un moment dai, vede pe marginea drumului o punguţă care avea doi bani. Bucuros nevoie mare, ia punguţa in clonţ şi se îndreptă spre casa moşului. Cum mergea el aşa, mândru de comoara găsită, întâlneşte o trăsură în care erau nişte cucoane şi un boier. Boierul, văzând cocoşul, îi zice vizitiului:

- Ia dă-te jos şi adu-mi punguţa aceea din clonţul cocoşului!

Vizitiul prinde cu greu cocoşul, îi ia punguţa şi o dă boierului. Boierul pune punguţa în buzunar şi face semn vizitiului să pornească mai departe.

Cocoşul, supărat tare, urmăreşte trăsura, strigând:

Cucurigu! boieri mari,       

Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, iritat de insistenţa cocoşului, cum vede o fântână, îi porunceşte vizitiului:

- Măi! aruncă cocoşul ăsta neobrăzat în fântâna aceea de pe marginea drumului.

Vizitiul, ce să facă? Coboară iarăşi din trăsură, prinde cu greu cocoşul şi-l aruncă în fântână. Văzând pericolul care-l paşte, cocoşul se puse pe înghiţit apă...până o înghiţi pe toată. Apoi zboară din fântână şi porneşte din nou în urma trăsurii, strigând:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Insă cocoşul începe a vărsa toată apa din fântână, până ce a stins focul şi a inundat şi bucătăria boierului. Apoi dă lespedea la o parte şi glonţ în geamul boierului, începe a zice:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

- Da' mi-am găsit nănaşul cu pacostea asta de cocoş! zise boierul înciudat. Vizitiu! ia-l pe pintenat de aici şi aruncă-l în grajdul cu boi şi vaci, poate-l calcă vreun bivol înfuriat sau îl ia în coarne şi scăpăm de el.

oven’s door to be sure that the rooster cannot escape again.

 Vizitiul ia cocoşul şi-l aruncă în mijlocul turmei. Cocoşul, atât aştepta! începe a înghiţi, una după alta, toate animalele din cireada şi zbură din nou la fereastra boierului, strigând:

Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, nemaiştiind ce să facă, prinse cocoşul şi-l azvârli în beciul unde-şi ţinea bănetul doar-doar s-o îneca cu un galben şi-o scăpa de aceasta pacoste cu creastă.

Însă cocoşul lacom, goli toate cuferele de galbeni, iese din beci şi zboară iarăşi la geamul boierului, zicând: Cucurigu! boieri mari, Daţi punguţa cu doi bani! Boierul, văzând că nu-i lucru curat cu cocoşul ăsta, azvârle punguţa pintenatului, numai să scape de el.

Bucuros, cocoşul îşi ia punguţa în plisc şi porni spre casa moşneagului. Insă nu mică-i fu mirarea boierului când văzu toate pasările din curte ţinându-se după cocoş, de ziceai că-i nuntă şi alta nu.

 Bine c-am scăpat de belea! oftă boierul trist că a rămas sărac lipit.

Cocoşul mergea mândru, cu alaiul de păsări în urma lui. Când ajunse lângă poarta moşneagului, începe a cânta: cucurigu!!! cucurigu!!!

Moşul, când îi aude glasul, iese bucuros din casă si, ce să vadă? cocoşul său era uriaş şi venea însoţit de un alai de păsări, cât nu văzuse moşneagul în toată viaţa lui. Pintenatul intră semeţ în curte şi-i zice moşului să aducă o pătură şi să o întindă în mijlocul curţii.

Moşul, sprinten ca un tinerel, facu ce i-a spus cocoşul. Acesta se înfoaie, dă cu putere din aripi şi dintr-o dată curtea moşului se umple de turme de vite, de nu le puteai cuprinde cu privirea. Apoi umple pătura de galbeni, în timp ce moşneagului îi luceau ochii de bucurie şi nu mai ştia ce să-i facă şi cum să-l alinte pe cocoş.    

Baba, auzind atâta zarvă, vine repede să iscodească ce se petrece. Când a văzut atâta bănet, i-au ieşit ochii din cap de ciudă şi-i zice mieros şi prefăcut moşneagului:

-         Dă-mi şi mie nişte galbeni, moşnege!

- Ba să-ţi pui pofta-n cui, măi babă. Tu mi-ai dat ouă când ţi-am cerut? Eu am bătut cocoşul din cauza ta...dar acum uite ce mi-a adus! Bate şi tu găina şă-ţi aducă galbeni.

Baba, văzând numai galbeni în faţa ochilor, prinde găina şi-i dă o mamă de bătaie soră cu moartea. Sărmana găină fugi din mâinile babei şi rătăcea ameţită pe drumuri. Găseşte o mărgică în drum şi-o înghite, apoi se întoarce la casa babei cotcodăcind bucuroasă. Zboară peste poartă şi pe lângă babă şi se aşează pe cuibar. După vreo oră, se ridică din cuib şi-i da de veste babei cotcodăcind cât o ţineau puterile. Baba aleargă iute şi curioasă foc să vadă ce comori i-a ouat găina. Când se uită în cuibar, ce să vadă? o mărgică'.... Furioasă la culme că găina a râs de ea, baba o bate, o bate, până omoară.

Şi aşa a rămas săracă lipită pământului, nemai avănd ce mânca, nici măcar cele câteva ouă de la biata găină.

Moşneagul însă îşi purta cocoşul năzdrăvan pretutindeni pe unde umbla el, îi puse salbă cu galbeni la gât şi-l încălţă cu ciuboţele roşii. Şi-a făcut multe case mari şi frumoase, cu multe livezi şi trăia fericit împreună cu cocoşul său cel năzdrăvan.